BOR: Copii, dacă vă îmbolnăviți, nu chemați medicii, ci preoții, ca să vă ungă cu untdelemn!

Mama lui Constantin este bolnavă. În fiecare vineri, ea participă la slujba Sfântului Maslu ce se săvârșește în biserica din cartier. Când vine acasă, aduce untdelemnul care a fost sfințit în timpul Sfântului Maslu. Ce trebuie să facă mama lui Constantin cu untdelemnul sfințit? – extras din manualul de Religie, cultul ortodox, cls. a IV-a.

Invocarea unor personaje fictive (pentru că nu există cazuri reale, au fost inventate: Constantin și mama lui) pentru a oferi soluția ”miraculoasă” a unor preoți nesătui de bani. Și uite așa, vine răspunsul:

La Sfânta Taină a Maslului prin rugăciunile preoților și prin ungerea cu untdelemn sfințit se împărtășește ”creștinilor bolnavi” harul divin necesar pentru vindecarea de boli sufletești și trupești, precum și pentru iertarea păcatelor.

Leacuri miraculoase ”trei în unul” care vindecă toate bolile sufletești, toate bolile trupești, dar te iartă și de toate păcatele. Atât de miraculoase încât n-a vindecat pe nimeni, niciodată. Dacă erau reale, noi pământeni eradicam toate bolile cu untdelemnul ăsta popesc. Nu mai eram nevoiți să investim sute de miliarde în cercetare medicală. Dar adevărul e altul. Nu este un leac miraculos ci un produs bisericesc care n-are nicio legătură cu credința sau cu moralitatea religioasă, pe care o tot invocă preafericiții atunci când vorbesc despre religia predată în școli.

Învățătură pentru suflet: ”Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica și de va fi făcut păcate se vor ierta lui.”

Manualele de religie îi îndeamnă pe copii să cheme preoții și să se ungă cu ”undelemn sfințit”, atunci când sunt bolnavi. Deși nu există nici măcar un caz care să probeze (științific) acest lucru, preoții continuă să vândă ”leacuri miraculoase” fabricate sub masca religiei. Leacuri care îi țin pe oameni într-o continuă speranță deluzorie, în timp ce preoții îi deposedează de bani și averi.

Copilul îndoctrinat ajuns la maturitate nu va chema medicii ca să-și salveze semenii, ci va da fuga la biserică să cumpere produsul miraculos. Odată aplicat untdelemnul pe trupul bolnavului, acesta, culmea, nu se însănătoșește. Se poate chiar înrăutăți situația lui și, fără un ajutor medical de specialitate, poate sfârși în mod stupid. Dar nu-i bai, popii au un preț și pe moarte. Unul foarte mare, în concordanță cu lăcomia lor.

 

În România, prețul unei înmormântări este direct proporțional cu lăcomia preotului.

Sfat: Înainte să-i dai preotului banii, gândește-te cât câștigi tu pe zi și pe oră, calculează cât timp pierde preotul cu acel ritual și plătește-l pe măsură. La țară preoții cer 700 de lei pe o înmormântare. Asta înseamnă 70% dintr-un salariu minim pe economie. Dacă el face 700 de lei într-o oră, două, atunci știi că preotul ăla e lacom, până la cer și înapoi, de vreo 100 de ori. 

De ce merg la spital șarlatanii care vând untdelemn?

Se pare că ”leacul miraculos” vândut de ei nu funcționează nici măcar pe pielea lor, ”de slujitori ai Domnului”. Escrocheria prinde contur în jurul ipocriziei lor.

Nici Preafericitul Daniel nu crede în miracolele ”undelemnului sfințit” pe care-l vinde în propriile biserici. Preafericitul Daniel nu s-a dat cu ”undelemn sfinţit”, n-a chemat popa să-i ”cetească”. N-a luat Biblia-n mână. N-a început să se roage. Nu s-a închinat. Nu a intrat în biserică. Nu s-a dus la altar. N-a aprins o lumânare. N-a dat cu tămâie. N-a pupat moaștele din biserică. Nu! Nimic din toate astea!

De fapt, n-a schițat niciun semn ”al dreptei credințe ortodoxe” pe care tocmai o propovăduia atunci când i s-a făcut rău, probabil de la atâta îmbuibare și/sau de la greutatea aurului purtat. În schimb, Daniel a chemat ambulanța, a chemat doctorii, vezi înregistrarea video!

 

Dar părintele Justin Pârvu, supranumit și ”vindecătorul de cancer”, de ce a murit de cancer? De ce nu s-a dat cu untdelemnul miraculos?

Până acum câțiva ani, Biserica Ortodoxă Română îl promova pe duhovnicul Justin Pârvu, un extremist militant al mișcării legionare, ca pe un ”vindecător de cancer”. Pe cât de miraculoase erau poveștile cu vindecările sale, pe atât de false s-au dovedit atunci când însuși Justin Pârvu a murit de cancer. Și deodată toată escrocheria lui Pârvu s-a dus pe apa sâmbetei. Evident, îndoctrinații au continuat să creadă în escrocheria BOR pentru că… ”dă-o dracu’ de logică!”. Oare de ce nu s-a dat cu ”untdelemnul miraculos” vândut chiar de Biserica Ortodoxă? Cum e posibil să nu aibă efect ”leacul miraculos” chiar pe trupul și sufletul celor care îl fabrică? Simplu: PENTRU CĂ TOTUL ESTE O ESCROCHERIE!

Escrocheria cu leacuri miraculoase este bazată pe acel tip de îndoctrinare care pune în pericol sănătatea și viața oamenilor.

Există niște șarlatani care vând nisip și pietre miraculoase care cică ar vindeca boli incurabile. Diferența dintre escrocii liber-profesioniști și escrocii BOR este că primii nu au licența BOR.

Indiferent cine o face, escrocheria cu ”leacuri miraculoase” este tot un rezultat al îndoctrinării religioase. Și, indiferent despre ce sistem vorbim, dogma este exact acea parte imuabilă, lipsită de rațiune, impusă ca adevăr incontestabil și pe care (cică!) nu avem voie să o supunem criticii. Oare de ce nu o putem critica? Pentru că adevărul nu se apără cu tiranie, pe când escrocheria, da. Preoții nu dețin adevărul, ci un sistem de înșelătorie păzit de cumetriile (mai ales cu politicul) pe care biserica le-a întărit în ultimele două milenii. Încă un semnal care înroșește firul legăturilor bolnăvicioase dintre politicieni și preoți.

Dacă escrocheria lor este atât de evidentă, de ce oamenii continuă să-i creadă?

Îndoctrinatul nu rumegă niciodată dogmele, el le înghite așa cum sunt împachetate de preot. Nu-i poți cere unui îndoctrinat să-și folosească rațiunea pentru că dacă și-o folosea nu mai ajungea să cumpere speranțe deșarte de la niște autoproclamați ”slujitori ai Domnului”. Orice escroc pe lumea asta își poate face o religie și poate vinde tot felul de ”leacuri miraculoase”. Oamenii, lipsiți de educație, vor cădea pradă acestor escroci. Este de datoria societății civile și a statului să-i oprească pe escroci. În România escrocii sunt susținuți de stat și încurajați de societatea civilă majoritar-îndoctrinată.

De ce vrea BOR să-i bage pe copii la ora de religie?

Este infinit mai ușor să plantezi niște dogme (care aduc profit) în capul unui copil decât în capul unui matur. Pentru BOR este foarte importantă înscrierea copiilor la ora de religie fără de care și-ar pierde clientela, pe viitor. La ora de religie nu este cultivată dragostea față de aproape și nici valorile morale, ci ”produsele miraculoase” care n-au vindecat niciodată pe nimeni, dar care (ciudat!) au întreținut luxul și bunăstarea Bisericii Ortodoxe Române.

 Alte dogme BOR, predate în orele de religie:

Comentarii