Episcopia se colorează, la diverse intervale de timp, în roz, verde, albastru, galben şi alte culori

Sediul de un milion de euro al Episcopiei Sălajului seamănă cu un curcubeu. Sau cu o discotecă

Ca şi cum nu ar fi atras suficient atenţia cu dimensiunea impozantă, sediul „tinerei” Episcopii a Sălajului, pentru a cărui construcţie s-au strâns de la stat şi de la enoriaşi aproximativ un milion de euro, este luminat, de zilele acestea, în culori care de care mai ţipătoare.

În fiecare seară, după lăsarea întunericului, clădirea este iluminată ambiental în roz, mov, albastru, portocaliu şi alte culori. Miercuri seară, la poarta Episcopiei s-au adunat mai mulţi curioşi, veniţi pentru a vedea “minunăţia”. “Am venit să ne facem poze cu… discoteca”, a spus unul dintre curioşi, iar un altul a apreciat că banii puteau fi folosiţi mai ultil făcând ceva în scop umanitar. Am încercat să obţinem un punct de vedere al Episcopiei cu privire la această investiţie, însă purtătorul de cuvânt al instituţiei nu a putut fi contactat.

Am încercat să obţinem un punct de vedere al Episcopiei cu privire la această investiţie, însă purtătorul de cuvânt al instituţiei nu a putut fi contactat.

Reamintim că impunătorul sediul al Episcopiei Sălajului a costat aproximativ un milion de euro, bani proveniţi – spun reprezentanţii Bisericii – în cea mai mare parte din donaţiile credincioşilor. Chiar dacă oficialii Episcopiei nu recunosc asta, construcţia impunătorului sediu nu a fost văzută cu ochi buni de toţi credincioşii şi, în unele cazuri, nici de preoţi, presa locală dezvăluind în mai multe rânduri cum feţele bisericeşti erau obligate să îşi doneze salariile şi să contribuie cu forţă de muncă pentru edificarea lui. Inaugurarea clădirii a avut loc anul trecut, în luna septembrie, în prezenţa Patriarhului Daniel.

Mai trece o zi…

Cum explică Episcopia Sălajului aspectul „de discotecă“ al sediului şi cine plăteşte pentru asta

Culorile schimbătoare ale sediului Episcopiei Sălajului, clădire iluminată, de câteva seri, alternativ, în diverse culori ţipătoare, fac parte dintr-un „test“ la capătul căruia conducerea instituţiei ar urma să se decidă asupra unei singure culori.

Sistemul de iluminare arhitecturală în culori a Episcopiei Sălajului este, se pare, în teste. Cel puţin asta susţine preotul Gabriel Gârdan, purtătorul de cuvânt al Episcopiei. “În această perioadă se pregăteşte punerea în funcţiune a sistemului de iluminat arhitectural şi, în fiecare seară, s-au făcut etste. S-a reglat, practic, led-urile care iluminează clădirea”, explică el.

Potrivit lui Gârdan, culoarea în care va fi iluminată Episcopia – una singură, se pare – nu a fost încă stabilită. “Sistemul permite iluminarea în aproximativ 12 culori. Nu am putut să stabilim încă acea culoare care pune cel mai bine în valoare clădirea. Din acest motiv, în perioada următoare vor continua testele”, spune preotul. El justifică investiţia prin faptul că “peste tot în lumea civilizată, o clădire de importanţă publică este iluminată ca atare”. Cât despre sursa de finanţare, care dacă nu a precizat cuantumul ei, spune că reprezintă o donaţie.

“Este donaţia unui credincios care doreşte să-şi păstreze anonimatul”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Anonim sau nu, credinciosul trebuie să fie unul foarte bogat, întrucât un astfel de sistem nu costă deloc puţin.

Comentarii