Un teren din cartierul Micro 7 al Hunedoarei, pe care urmează să fie ridicată o biserică ortodoxă, a stârnit supărarea locatarilor blocurilor din zonă. Oamenii se plâng că ridicarea lăcaşului de cult va duce la dispariţia parcului amenajat de doi ani în cartier, folosit ca loc de joacă pentru copii.
Unul dintre cartierele sărace ale Hunedoarei este Micro 7.
Este şi cel mai mare microraion al municipiului, judecând după mulţimea de blocuri turn şi cu patru etaje, înghesuite pe unul dintre dealurile Hunedoarei. Constructorii şi proiectanţii clădirilor au acordat mai puţină importanţă zonelor verzi dintre blocuri şi mai ales locurilor de joacă petru copii. Părculeţele sunt insuficiente, se plâng localnicii, iar unele sunt în pericol. Este cazul parcului cu locuri de joacă pentru copii, dintre blocurile de pe Strada Pinilor.
Şase terenuri pentru biserici noi
Parcul a fost amenajat de primărie, în urmă cu doi ani, şi a fost dat în grija oamenilor din cartier, care se mândresc că mobilierul acestuia a fost păstrat în stare bună. La marginea părculeţului, un teren întins pe 1.200 de metri pătraţi a fost donat de administraţia locală din Hunedoara Episcopiei Devei şi Hunedoarei, pentru ca aici să fie ridicată o biserică ortodoxă.
Hotărârea de Consiliu Local prin care s-a făcut donaţia a fost adoptată în luna mai a anului 2012, iar potrivit documentului, Episcopia Devei şi Hunedoarei a primit alte cinci terenuri în microraioanele II, III, IV şi V ale municipiului, unde urmează să fie construite lăcaşuri de cult. Unul dintre ele se află chiar în curtea Şcolii Generale Numărul 8, iar lucrările la construcţia bisericii sunt într-un stadiu avansat, deşi proiectul a stârnit unele nemulţumiri. În schimb, în ce priveşte ridicarea bisericii din zona Micro VII, până în prezent, spun oamenii, nimeni nu a început deocamdată organizarea şantierului.
Nu vor biserică peste parc „Au venit zilele trecute câţiva topografi pentru a face măsurători. I-am întrebat ce vor face şi de ce măsoară locul intrând peste parcul pentru copii din faţa blocului. Ei mi-au spus că aici va fi ridicată o biserică. Noi ne vom opune stricării parcului de care avem grijă, dacă aceasta însemnă construcţia bisericii”, spune Vili Rupa, cel care a sesizat construcţia lăcaşului religios în zona locurilor de joacă. Şi alţi localnici se tem ca locul lor de relaxare să intre în perimetrul lăcaşului de cult. „Nu am nimic cu ridicarea bisericii, însă aş fi preferat ca ea să fie plasată mai departe de blocurile unde locuim, din motive ce ţin de confortul nostru”, spune Nicolae Roman, un alt locatar.
„În cartier nu sunt suficiente locuri de joacă pentru copii şi nu mi-ar conveni ca şi cele care mai există să fie puse la pământ”, spune Constantin, un pensionar din blocul vecin terenului.
”Au putere mare preoții în Romania. La mine în Hunedoara am făcut un parc de joacă pentru copii, printre blocuri, pe un teren de joacă unde erau crescute tufe de iarbă. Am strâns 100 de semnături de la familii cu copii și am depus proiectul la primărie. Acum, după doi ani, a venit un preot și a spus că e terenul lui și vrea să facă o biserică și va dărâma parcul de joacă al copiilor. E josnic ce fac preoții prin puterea lor.”, spune Vili Rupa.
Reprezentanţii Episcopiei Devei şi Hunedoarei nu au putut fi contactaţi miercuri pentru a răspunde sesizărilor. Primarul Hunedoarei, Viorel Arion, a declarat că deocamdată nu a fost cerută autorizaţia de construire pentru viitoarea biserică, astfel că lucrările la ea nu pot începe. El a adăugat că administraţia locală nu va permite ca parcul amenajat în zona respectivă să fie afectat de construcţie.