Cât de compatibile mai sunt – în secolul XXI – religia și învățământul laic, de stat (I)

Motto: „Nu Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea sa, ci fiecare om îşi făureşte Dumnezeul său după propriul chip. Prin urmare, Dumnezeu nu trebuie căutat în afara omului, ci în străfundul sufletului său, ca expresia cea mai pură a fiinţei sale pur umane.” – Titu Maiorescu (1840-1917)

Cât de compatibile mai sunt – în secolul XXI – religia și învățământul laic, de stat? Întrebare firească, mai ales după cele întâmplate recent în societatea românească.

Nu ştiu dacă ne-ar fi la îndemână şi nici nu ne propunem să ajungem la răspunsul ideal pentru această interogaţie. Ne propunem doar să înţelegem cât de complicată este această ecuaţie, câtă apă o să mai curgă pe Dâmboviţa până când o să-l aflăm şi cât de mari sunt interesele reciproce ale părţilor implicate (statul şi biserica).

Societatea între constrângeri morale şi libertăţi neasimilate

Acum, după ce s-au mai stins ecourile disputei care a animat societatea românească (în săptămânile din urmă) în legătură cu obligativitatea frecventării sau nu a orelor de religie în învăţământul preuniversitar de stat, se impune ca – sine ira et studio – să ne aplecăm asupra acestui delicat subiect, pe care fiecare dintre participanţii la această dezbatere ad-hoc l-a abordat exclusiv prin prisma interesului său. Declarat făţiş sau doar intuibil. Ceea ce, până la un punct, poate fi admis.
S-au emis opinii dintre cele mai diferite, s-au folosit mijloace extrem de diverse pentru a-i convinge pe cei vizaţi (părinţi ai copiilor minori, elevi majori, vecini, rude, neamuri, prieteni şi oricine s-a considerat că poate deveni un factor de presiune şi/sau persuasiune) de justeţea unui punct de vedere sau a celuilalt. Actorii principali ai „piesei”, BOR şi societatea civilă, par să-şi fi epuizat argumentele, fiecare declarându-se mulţumit de rezultat: biserica ortodoxă deoarece şi-a reconfirmat şi consolidat (aproape plebiscitar) aria de referinţă a răspândirii influenţei sale, iar societatea civilă pentru că s-a dovedit justeţea necesităţii demersului său juridic. Acum cifrele/procentele referitoare la numărul celor care au optat pentru sau împotriva frecventării orelor de religie contează mai puţin. Este bine că a curs doar cerneală tipografică pentru susţinerea unei păreri sau a alteia, chiar dacă, în toiul disputelor, nici dintr-o parte şi nici din cealaltă nu au lipsit argumentele vituperante.

În general, deşi a declanşat o ofensivă fără precedent, (implicând direct întregul său aparat clerical şi „civil”, propriile mijloace de comunicare audio-video, inspectorii şcolari de religie, conducerile unor instituţii şi unităţi şcolare, precum şi profesorii care predau religia, apelând la enoriaşi, părinţi etc., prin glasul – mai mult sau mai puţin sincer şi autorizat – al unor persoane publice din diferite domenii), BOR a lăsat impresia că s-ar fi aflat în defensivă! Că fiind nevoită să procedeze astfel, o face doar pentru apărarea unor elemente definitorii care au asigurat formarea şi continuitatea existenţei noastre ca popor, limbă, credinţă, statalitate etc. La care ar fi contribuit definitoriu de-a lungul secolelor, chiar dacă realitatea istorică este cu totul alta. Ceea ce, pe termen scurt, i-a asigurat un oarecare avantaj strategic şi o poziţie de autoritate (morală) şi preeminenţă.
Aproape nimeni, cu excepţia unor voci răzleţe, nu a abordat metodic subiectul predării religiei în şcoală. Deşi era momentul oportun pentru a o face. Cu atât mai mult, cu cât, de acum încolo, nu mai are aceeaşi relevanţă dacă religia rămâne parte a trunchiului comun sau devine obiect de studiu opţional, atâta timp cât studierea acestei discipline/materii de învăţământ a devenit oficial ea însăşi opţională (ca urmare a Deciziei CCR nr. 669/12 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Ofical, Partea I, nr. 59/23 ianuarie 2015).
S-a scris şi vorbit mult despre programele şcolare, despre conţinutul unora dintre manualele de religie (şi neadecvarea conţinuturilor acestora cu vârsta elevilor), despre caracterul dogmatic şi abordarea preponderent autoritară a comunicării cunoştinţelor religioase etc., fără a se face decât superficial referire la modul în care sunt elaborate aceste programe şi manuale şcolare şi la conţinutul lor.
Iată motivul pentru care ne asumăm această misie, fără pretenţia de a putea epuiza un asemenea subiect extrem de „delicat”. Care poate atrage reacţii dintre cele mai diverse (ceea ce n-ar fi deloc rău), dar şi exprimarea unora dintre acestea pe tonuri stridente şi partizane, neadecvate unei abordări obiective şi pragmatice (ceea ce n-ar fi bine).

Programe şcolare (relativ) noi şi manuale de religie vechi

Orice discuţie despre acest subiect trebuie să aibă drept fundament actele normative care reglementează domeniul. Având în vedere noua legislaţie din domeniul educaţional (Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi actele subsecvente emise în aplicarea acesteia), ne vom referi doar la cele aflate în vigoare, evitând pe cât posibil, să facem şi un istoric al acestora (ordine de ministru, programe şcolare, manuale, auxiliare etc.). Chiar dacă în învăţământul primar, gimnazial şi în cel liceal continuă să fie utilizate manuale de religie elaborate după programe şcolare anterioare celor care sunt acum în vigoare, aprobate prin ordine de ministru emise în anii 2001-2008. Astfel, conţinutul învăţământului religios ortodox este organizat în clasele a III-a şi a IV-a în conformitate cu programa şcolară aprobată prin ordinul nr. 5.229/01.IX.2008; în clasele de gimnaziu (V-VIII) sunt în vigoare programele aprobate prin ordinul nr. 3.418/19.III.2009, iar în clasele de liceu studierea religiei se face după programe aprobate prin ordinul nr. 5.230/01.IX.2008.

Doar pentru clasa pregătitoare şi clasele I şi a II-a, prin ordinul nr. 3.418 din 19.III.2013 s-au aprobat programe şcolare noi pentru studierea religiei (înlocuindu-se programa aprobată prin OMECTS nr. 3.656/29.III.2012 pentru clasa pregătitoare, precum şi programele aprobate prin OMECT nr. 5.229/09.IX.2008 pentru clasele I şi a II-a). În rest, sunt în vigoare programe mai vechi, ceea ce nu a însemnat şi actualizarea/înlocuirea manualelor şcolare folosite, de ani buni, în unităţile de învăţământ.

Altfel spus, pentru o programă (relativ) nouă se utilizează tot manualele vechi existente în unităţile de învăţământ, elaborate pe baza programelor şcolare anterioare. Acest lucru reiese cu prisosinţă în evidenţă din conţinutul Catalogului manualelor şcolare valabile în învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2013-2014 (valabil şi pentru anul şcolar 2014-2015), elaborat de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, din care rezultă că, exceptând anii de început ai ciclului primar (clasa pregătitoare, clasele I şi a II-a), pentru toate celelalte clase din preuniversitar sunt valabile susţinerile noastre de mai sus. Deşi, între timp, s-au elaborat programe şcolare noi pentru studierea religiei, se folosesc tot vechile manuale! Lucru pe care nu-l spune nimeni! Nici profesorii, cei care le folosesc în procesul instructiv (care ştiu, dar nu spun!) şi nici elevii, „beneficiari” ai acestei nefaste simbioze (care nu au de unde să ştie, fiind supuşi doar unei îndoctrinări sistematice). În rest, tăcere cât cuprinde!

Conform Catalogului manualelor şcolare, în învăţământul liceal sunt aprobate şi se folosesc şi în anul şcolar 2014-2015 următoarele manuale de religie pentru cultul ortodox:

  • pentru clasa a IX-a – sunt în uz două manuale, ambele aprobate prin OMEC nr. 4.177/02.04.2004: Religie ortodoxă pentru clasa a IX-a, Opriş Dorin, Opriş Monica, Horga Irina, Tacea Antoaneta-Firuţa, Ediţia a doua, revizuită, Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2005; celălalt având ca autori pe Boldea Florin, Boldea Violeta, Pop Vasile, Lazăr Liviu, Editura Corvin, Deva, 2004. În afara acestor două manuale care se adresează adepţilor cultului ortodox, au fost aprobate şi sunt folosite alte 3 manuale de religie (alianţa evanghelică, cultul greco-catolic, cultul romano-catolic în limba maghiară);
  • pentru clasa a X-a – se folosesc 4 manuale, aprobate prin OMEC nr. 3.787/05.04.2005 (elaborate pe baza programei analitice aprobată prin OMEC nr. 4.598/31.08.2004), unele fiind reeditate: Religie ortodoxă pentru clasa a X-a, Codreanu Ionuţ, Ladar Alina, Hau Mihai (coordonator), Editura CD PRESS, Bucureşti, 2007; altul, elaborat de Lemeni Adrian (coordonator), Păunoiu Georgian, Tudose Silvia, Ştefănescu Dumitru, Editura Corint, Bucureşti, 2008; un altul având ca autori pe Panoschi Mihaela, Vlad Sergiu-Marcel, Argatu Adriana-Gabriela, Vlad Andreea, Zăbavă Emil-Dănuţ, Grup Editorial ART, Bucureşti, 2005; al patrulea manual a fost elaborat de Opriş Dorin, Opriş Monica, Horga Irina, Tacea Antoaneta-Firuţa, Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2005. Sunt aprobate alte 3 manuale de religie care se adresează adepţilor altor culte (cultul romano-catolic, alianţa evanghelică, cultul reformat în limba maghiară);
  • pentru clasa a XI-a sunt valide două manuale: Religie ortodoxă pentru clasa a XI-a (aprobat prin OMEdC nr. 4.446 din 19.06.2006), Lemeni Adrian, Păunoiu Georgian, Tudose Silviu, Nedelea Jean, Editura Corint, Bucureşti, 2007; celălalt având ca autori pe Favu Gabriela, Orzetic Maria, Cojocaru Daniela, Plăeşu Teodora, Editura Sfântul Mina, Iaşi, 2006 (aprobat prin OMEdC nr. 4.742/21.07.2006, elaborat pe baza programei analitice aprobată prin OMEdC nr. 3252/13.02.2006). Aşa cum se poate constata, programele în baza cărora au fost elaborate aceste manuale nu mai sunt în vigoare, deşi manualele sunt în continuare recomandate călduros de către MECŞ pentru a fi utilizate la clasă! De ce nu se îndeamnă harnicele colective de autori să elaboreze manuale noi, în concordanţă cu noile conţinuturi ale noilor programe şcolare? Deoarece manualele pentru ciclul superior al liceului (clasele a XI-a şi a XII-a) se achiziţionează de către elevi de pe piaţa liberă contra cost, iar aceştia nu se prea înghesuie să o facă, s-a recurs la această soluţie (ilegală!) de compromis!

Trebuie remarcat şi faptul că fiecare dintre aceste manuale de religie a fost aprobat de către Sfântul Sinod al BOR, Patriarhia Română desemnând şi câte un „coordonator” pentru aproape fiecare manual de religie ortodoxă, grupurilor compacte de autori alăturându-li-se formal şi înalţi ierarhi ai cultului (mitropoliţi, arhiepiscopi, episcopi, arhierei vicari, preoţi cu grade didactice universitare etc.) în calitate de „referenţi” sau de „consultanţi”.

Clasa a XII-a nu s-a bucurat de aceeaşi atenţie din partea autorilor de manuale de religie (cultul ortodox şi celelalte culte), neexistând manuale avizate recent de către cei abilitaţi (cu o excepţie, manualul de Religie romano-catolică, Editura Presa Bună, 2013). Pentru clasa a XII-a exista un manual pentru cultul ortodox editat la editura Dacia în anul 2004 (stocul este epuizat), programa pentru acest an de studiu schimbându-se ulterior de încă două ori (în 2006 şi în 2008).

Pentru a înţelege şi mai bine dimensiunile fenomenului, se impune să facem o sumară trecere în revistă a situaţiei existente şi în celelalte cicluri ale învăţământului preuniversitar, primar şi gimnazial. Deşi noile programe pentru religie au fost aprobate în anul 2013 (pentru clasa pregătitoare, clasele I şi a II-a elaborându-se asemenea programe pentru 11 culte), în Catalogul manualelor şcolare, pentru clasa I sunt recomandate 6 manuale (dintre care unul pentru cultul ortodox) aprobate prin ordine de ministru din anii 1998-2006, pe baza unor programe datând din anul 1998 (OMEN nr. 4.263/29.07.1998, descongestionate conform OMEdC nr. 3.915 din 31.05.2001), deşi prin OMECT nr. 4.686/05.08.2003 fusese aprobat un nou Plan-cadru de învăţământ şi programe şcolare noi pentru clasele I şi a II-a, în condiţiile începerii învăţământului obligatoriu la vârsta de 6 ani! Pentru clasa a II-a sunt recomandate 6 manuale (dintre care unul ortodox) aprobate prin ordine datând din anii 2004-2005!

La clasa a III-a sunt validate 11 manuale de religie (5 de religie ortodoxă), aprobate prin ordine în 2005, iar pentru clasa a IV-a manualele în uz sunt validate prin ordine ale ministrului educaţiei din 2005-2006, în condiţiile în care programa şcolară în vigoare datează din 2008! Manualul pentru cultul ortodox fiind elaborat pe baza programei aprobată prin OMEN nr. 3.919/2005.

Pe lângă manualele şcolare de religie (distribuite gratiut în învăţământul obligatoriu) există o extrem de generoasă ofertă de materiale auxiliare, precum Caiete pentru elevi pentru clasele I-VIII, sau Auxiliare didactice pentru elevi, având ca ţintă elevii din clasele IX-XII (o ofertă completă, pentru toate clasele din preuniversitar, are editura Sfântul Mina). Aducătoare de importante foloase materiale autorilor, mulţi dintre aceştia recrutându-se din rândul elitei clerului ortodox sau din cel al inspectorilor şcolari de religie.


Deocamdată, doar atât despre programele şcolare şi manualele pentru religie ca obiect de învăţământ. În partea a doua vom aborda problema constituirii şi funcţionării Corpului evaluatorilor de proiecte de manuale şcolare pentru învăţământul preuniversitar, precum şi modul de evaluare a calităţii proiectelor acestor manuale, referindu-ne şi la conţinutul actelor normative care reglementează domeniul, (pentru a facilita înţelegerea, o să facem şi o scurtă incursiune în istoricul problemei).

Post Your Thoughts