Mai întâi să vedem ce zice DEX-ul:

MOÁȘTE s. f. pl. (În religia creștină) Rămășițele mumificate din corpul unei persoane considerată sfântă; p. ext. veșmânt, parte de veșmânt sau orice alt obiect care a aparținut unei astfel de persoane (și căreia i se atribuie puteri supranaturale). ♦ P. gener. Corp mumificat; mumie. ♦ (Fig.) Rămășițele scumpe ale trecutului. – Din sl. mošti.

Moaştele sunt “părticele din trupurile sfinţilor care nu au putrezit şi care reprezintă garanţia că există viaţă după moarte”, ne spune purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Bogdan Ivanov.

Cum arată moaștele?

Nu de alta, dar i-am întrebat pe mulți și majoritatea mi-au răspuns cam așa:

Niște morți prezervați atât de bine… de zici că sunt în viață!!!

De ce sunt moaștele expuse spre venerare doar câteva zile?

Dintr-un motiv foarte simplu:

Ce e destul, e gratuit!

Și dacă ritualul ar fi gratuit, sutanele negre de ce ar mai canoniza sfinți pe bandă rulantă?

Acum vine altă întrebare: De unde atâția sfinți? Păi nu sunt atâția. Drept urmare… ori îi inventezi, ori pui oase de animale în locul lor:

Câte moaşte sunt în România?

Răspunsul Patriarhiei de prin 2011: “Nu ştim câte moaşte sunt în România pentru că Biserica este descentralizată“, mărturisește pentru gândul purtătorul de cuvânt al Patriarhului Daniel, părintele Constantin Stoica.

Ați înțeles!? Răspunsul lor e clar unul pentru creierele de alună. Descentralizarea asta zici că e ceva incontrolabil, precum fuziunea nucleară. Stai, asta e destul de controlabilă! 🙂 Zici că e… la naiba… BOR are ȘASE mitropolii, nu au telefon să-i sune de la Patriarhie și să-i pună să întocmească un rahat de listă? Au reușit ei să-și cumpere limuzine din banii scoși de pe urma sfinților și ei ne spun nouă că nu știu câți sfinți au la vânzare? Nu suntem proști, chiar toți. Amânarea asta ascunde ceva.

Numărarea moaștelor a durat 3 ani. Și nu e gata.

Răspunsul Patriarhiei de prin 2014: Preoţii dau raport în aceste zile ce moaşte deţin în biserică. Le înscriu cu numele sfântului sau al sfintei, cu povestea şi “puterea” lor, le fotografiază (pe ele şi certificatul de autenticitate) şi le transmit mai departe episcopiei şi arhiepiscopiei în subordinea căreia se află. Totul va ajunge într-un Ghid al Sfintelor Moaşte pe care Patriarhia îl va comercializa.

Ați înțeles!? Fiecare preot paroh scoate certificatul din sertar, îi face o copie, adaugă povestea sfântului și trimite totul ”la pachet” lui Daniel, cel preafericit. Toate astea se pot rezolva într-o săptămână, dacă ești inapt. Dar dacă lucrezi la privat, și șeful ți-a dat sarcina asta, zbori cumva și într-o oră e gata. Dar nu, îmbuibaților le ia 3 ani. Și după 3 ani ghidul e pe bani. BOR vinde chiar și poveștile sfinților, atât de josnici sunt preaortodocșii noștri. Trebuia să fie o surpriză pe bani, după atâția ani de așteptare. Dar sunt sigur că mai apar și altele.

Am zis cu orice preț: pentru bani, popii fac profanare de morminte!

Ce rost mai are să scoți oasele dintr-un mormânt dacă acestea nu aduc bani?

Profanările de cadavre și morminte au fost executate de sutane, în liniște, cu dezlegare de la politicieni, cealaltă mafie. De ce mafie? Pentru că se încalcă legea statului de drept și nimeni nu pățește nimic. Da știu, mafia popească și-a creat portițe prin lege ca să-și protejeze afacerile cu mumii. Așa conlucrează mafiile: pentru bani, nu pentru oameni!

Art. 383 din Codul Penal precizează clar pedeapsa pentru profanarea de cadavre sau morminte:

(1) Sustragerea, distrugerea sau profanarea unui cadavru ori a cenuşii rezultate din incinerarea acestuia se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unei urne funerare sau a unui monument funerar se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

De la 6 luni la 3 ani?  Păi dacă numărăm sustragerile BOR, oare câte sute de milenii de pușcărie ar trebui să facă profanatorii în sutană? 

Poate nu știați! Teoretic, conform canoanelor creștinești, fiecare biserică din România (sunt aproape 20 de mii) a avut nevoie de CEL PUȚIN o rămășiță mumificată pentru a fi ridicată. Deci, în România nu există biserică sau lăcaş de cult fără moaşte, pentru că în piciorul mesei din altar trebuie puse părţi din trupul unui sfânt. Nu este chiar orice sfânt, ci unul dintre Mucenicii despre care Biserica spune că “l-a mărturisit pe Christos cu preţul vieţii”.

După numărul de biserici și al sfinților, toată planeta ar trebui să se întrebe dacă nu cumva România este țara sfinților. Și dacă e țara sfinților, de ce este la coada civilizației? La întrebarea asta occidentul s-a retras în hohote. Escrocheria asta a mers și acolo o perioadă bună de timp și încă mai merge puțin. Foarte puțin și pe alocuri. 🙂

Repet, cu orice preț: Pentru bani, BOR batjocorește memoria domnitorului Brâncoveanu!

Știu, istoria e scrisă de învingători. Nu vreau să începem o discuție despre ”cât de mare sau de mică” a fost domnia lui Brâncoveanu. Aici discutăm despre altceva. BOR deja îl declară public pe Brâncoveanu apărătorul ortodoxiei și drept răsplată îi sustrage rămășițele și le plimbă peste tot prin țară din motive pur financiare. Dacă BOR voia cu adevărat să-i onoreze memoria, putea să facă (de exemplu) un monument cu acces liber 24h/24h, 7 zile pe săptămână și 365 de zile pe an. În schimb a ales să facă asta:

Digi24 scrie: ”Peste 6.000 de oameni s-au îmbulzit să ajungă la racla cu moaştele Sfântului Martir Constantin Brâncovenu, aduse la Mănăstirea Potlogi din județul Dâmboviţa. Zece pelerini au leșinat și au avut nevoie de ajutorul medicilor după ce li s-a făcut rău din cauza căldurii şi a aglomeraţiei. Jandarmii au făcut faţă cu greu credincioşilor care au cam uitat de cele sfinte.”

Brâncoveanu – domnul celor “25 de ani fără războaie”

”La începutul anilor ’90, Biserica Ortodoxa Româna a sanctificat câtiva dintre aparatorii si mucenicii credintei ortodoxe române: eroul necunoscut, Stefan cel Mare, Daniil Sihastru, Constantin Brâncoveanu, cei patru fii ai sai si ginerele sau Ianache Vacarescu, Grigore Ghica al III-lea. Capeteniile revolutiei de la 1784, Horea, Closca si Crisan nu au fost sanctificati”, scrie historia.ro

Iar mă repet, cu orice preț: ”Să nu te-nchini la chip cioplit!”

Pentru bani, sutanele încalcă cu ușurință cartea de căpătâi a creștinismului: Biblia. Dar ce mai respectă sutanele din Biblie? Mai e ceva neîncălcat de ei?

Pentru a-și asigura afacerile cu ”chipuri cioplite” au inventat o lege. Prin legea 103/1992 (privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult) se instituie, în fapt, monopolul bisericii asupra unor activități economice.

După ce că primesc finanțare de la bugetul de stat, sunt scutite de taxe și fac evaziune fiscală, cultele religioase se impun și prin monopoluri pe piața producerii, distribuirii și comercializării obiectelor de cult, deținută în întregime încă din anul 1992.

Lipsa de transparență înseamnă, în fapt, corupție.

Biserica a strâns 2,5 milioane de euro din pelerinajul de Sfânta Parascheva. Destinația banilor, un mister:

 

Românii pupă moaște în valoare de zeci, poate chiar sute, de milioane de euro pe an. Nu știm exact cât pentru că Patriarhia nu binevoiește să-și dezvăluie ”modelul de afaceri”. Nu-i problemă, aflăm noi, încet și sigur.

Am zis, cu orice preț: Pentru bani, moaștele Sfântului Nectarie au fost făcute bucăți și bucățele!

Moaştele Sfântului Nectarie se găsesc la mănăstirea pe care a întemeiat-o în Eghina. Mâna stângă se află în catoliconul Mănăstirii Marea Lavră din Sfântul Munte Athos. Părticele din moaştele Sfântului se mai găsesc la:

1. Parohia Ortodoxă Română Sfântul Nectarie din Coslada (Madrid);
2. Biserica Sfantul Gheorghe din Toronto – Canada;
3. The Orthodox Community of Agios Nectarios – Londra;
4. Manastirea Rakovica din Belgrad – Serbia;
5. Biserica Sfantul Nectarie (Charlotte, Carolina de Nord);
6. Piacenza, Parohia Cuviosul Daniil Sihastrul, Biserica Santo Stefano (Istituto Suore Gianelline), Via Scalabrini 25;
7. Torino II, Parohia Inaltarea Sfintei Cruci, Biserica Santa Croce, Via Accademia Albertina 11.
8. Mănăstirea Putna (racla cu Moastele este în Sfantul Altar);
9. Biserica “Sfantul Ierarh Nectarie” din Iasi (racla este în Sfantul Altar);
10. Schitul “Sfintii Ioan si Nectarie” (Brădetu, jud.Arges), racla fiind asezată în naosul paraclisului ;
11. Manastirea “Sfintii Mucenici si Doctori fara arginti Epictet si Astion – Halmyris” din Dunavatul de Jos (Murighiol), jud. Tulcea;
12. Biserica “Sfintii Voievozi”, sat Ghimicesti, com Fitionesti, jud.Vrancea ;
13. Biserica “Sfanta Treime”, loc. Bucium, jud. Brasov ;
14. Biserica Spitalului TBC din Sibiu;
15. Biserica “Sfantul Ierarh Nicolae si Izvorul Tamaduirii”, spitalul judetean Sfantul Ioan cel Nou, Suceava ;
16. Schitul “Nasterea Maicii Domnului”, com Sinca Veche, jud. Brasov (pe drumul Brasov-Fagaras, din Persani);
17. Schitul Sinca Noua, com. Sinca Noua, jud. Brasov;
18. Biserica “Nasterea Maicii Domnului si Sfantul Nectarie”, cart. Alexandru cel Bun, Iasi ;
19. Catedrala Episcopala din Galati ;
20. Capela “Sf. Andrei” din cadrul Spitalului Judetean Galati;
21. Biserica Memoriala Mihai Viteazul “Sf. Siluan Atonitul”, Alba Iulia;
22. Catedrala din Sibiu;
23. Biserica “Sfintii Doctori Cosma si Damian” din cadrul Spitalului Fundeni, Bucuresti;
24. Biserica “Sfantul Gheorghe” din Slobozia, judetul Ialomita;
25. Manastirea Sfintei Cruci, Oradea, judetul Bihor;
26. Biserica “Sfanta Parascheva”, din Timisoara;
27. Biserica “Sf. Ioan Botezătorul şi Sf. Visarion de Larisa” din Brasov, cartierul Craiter;
28. Capela cu hramul “Imparatii Constantin si Elena”, din cadrul Spitalului Parhon, Bucuresti;
29. Manastirea “Negru Voda” din Campulung, jud. Arges;
30. Manastirea Brancoveni, comuna Brancoveni, jud. Olt;
31. Manastirea “Sf. Ioan Casian”, com. Targusor, jud. Constanta – centura Sf. Nectarie de Eghina;
32. Biserica “Sf. Treime”, sat Bucium, com. Sinca, jud. Brasov;
33. Manastirea “Sf. Treime”, sat Parepa-Rusani, com. Colceag, jud. Prahova;
34. Manastirea “Sf. Gheorghe” din Giurgiu (la intrarea dinspre Bucuresti), jud. Giurgiu;
35. Manastirea Nicula, Jud.Cluj (satul Nicula, la 6-7 km de orasul Gherla);
36. Biserica de lemn (sau Biserica studentilor), vis-a-vis de cantina din campusul Studentesc Hasdeu, Str. Bogdan Petriceicu Hasdeu, nr. 45, Cluj-Napoca – moastele sunt scoase spre inchinare in fiecare luni seara dupa Maslu;
37. Biserica “Sfantul Apostol Andrei si Sfantul Ierarh Nectarie”, situata in curtea Spitalului de Pediatrie, Botosani, jud. Botosani;
38. Patriarhia Romana, Bucuresti;
39. Manastirea “Adormirea Maicii Domnului”, com. Turnu-Rosu, Jud. Sibiu – Sfintele Moaste sunt scoase in fiecare duminica, pentru inchinare;
40. Manastirea “Buna Vestire” din Bolintin Vale, Jud. Giurgiu;
41. Manastirea “Dealu”, Loc. Targoviste, Jud. Dambovita;
42. Manastirea “Buna Vestire”, Loc. Oradea, Jud. Bihor;
43. Biserica “Sfantul Dimitrie Izvoratorul de mir”, de la Institutul Oncologic, Cluj;
44. Manastirea “Casiel”, Hram Buna Vestire (Biserica Noua), com. Chiuiesti, Jud. Cluj;
45. Schitul “Sfantul Nectarie”, sat Fenes, com, Armenis, Jud. Caras-Severin;
46. Catedrala din Urziceni, Jud. Ialomita;
47. Catedrala “Nasterea Maicii Domnului”, loc. Gura Humorului, Jud. Suceava;
48. Schitul “Sfantul Ierarh Nectarie”, sat Nandru, comuna Pestisu Mic, Jud, Hunedoara;
49. Biserica “Sfintii Imparati Constantin si Elena”, zona Ceair,-bazar, Loc. Pitesti, Jud. Arges;
50. Biserica de lemn “Sf. Mercurie şi Ecaterina” şi “Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”, localitatea Radaseni, Jud. Suceava.

 

Din păcate nu mai am timp să scriu tot ce mi-am propus, dar sper să revin asupra acestui articol pentru completări. În încheiere redau un articol epic al lui Florin Negruțiu:

 

S-a băgat moaşte!

De dimineaţă, văzând femeile tăvălite-n praf sub copitele turmei de cuvioşi salivând după moaştele Sfântului Dimitrie, m-a cuprins aceeaşi greaţă pe care mi-o provoacă policrucii din autobuz, care se închină larg când trec pe lângă o biserică, dar nu se ridică să-i dea locul gravidei de lângă ei. Am retrăit scenele de pe vremuri, când oamenii se omorau când se băga carne la alimentara: o haită flămândă, capabilă să te sfâşie dacă-i stai în cale şi care, acum, când carnea s-a terminat, tânjeşte după oasele uscate de măduvă ale Sfântului.

Reporterul nostru care a fost azi la Patriarhie ne povestea scene revoltătoare – jandarmi mânând oameni ca pe vite, smintiţi fără simţuri răsturnând căruciorul unei femei doar ca să mai înainteze câţiva paşi până la raclă, preoţi exasperaţi care ţipau la năvălitori: „Nu aveţi nici cel mai elementar bun simţ. ..”

Cu alte ocazii, aş fi scris indignat despre politicienii care şi-au făcut un obicei din a linge moaştele tuturor sfinţilor sau despre piloşii lui Dumnezeu care intră prin spate, mână-n mână cu gestionarii lăcaşului. Ei sunt credincioşii de lux, un fel de şoferi ai tovarăşului prim, care nu stau la rând, iau direct prin spate. Ne-am obişnuit cu ei, aşa cum ne-am obişnuit cu toate relele, şi prea multe lucruri nu mai sunt aici de spus.
În schimb, despre noi, oamenii duşi sau neduşi la Biserică, merită să vorbim puţin.

Dacă foamea de Dumnezeu ar fi provocat o îmbulzeală sfântă sau dacă am fi asistat la scene cutremurătoare de devoţiune mistică, toată povestea aceasta ar fi avut un sens. Dacă turma ar fi fost întărită de credinţă, atunci am fi putut vorbi de speranţă. Nu mă îndoiesc că la Patriarhie au fost mulţi oameni decenţi şi buni.

Dar, ca mulţime, oamenii aceştia au dat un spectacol îngrozitor. Credinţa uneşte, însă, din imaginile pe care televiziunile le-au transmis pe parcursul întregii zile, n-am văzut o turmă unită de credinţă, cu frică de Dumnezeu şi păstorită blând. Am văzut, în schimb, o mulţime de fiinţe singure, egoiste şi înspăimântate. Căci frica i-a făcut să se calce în picioare, frica inconştientă că nu vor ajunge să-şi frece hainele de raclă şi că, astfel, vor mai pierde un prilej să-i ajute Dumnezeu. Fiecare a dorit să aibă linia lui directă şi personală cu Cel de Sus, chiar dacă, pentru asta, a trebuit să-i calce pe gât pe cei de jos.

Sunt mulţi în autobuz care-şi fac cruce, să-i ajute Dumnezeu, să aibă noroc. Şoferii îşi duc maşinile la sfinţit şi poartă iconiţe la oglindă să nu păţească vreun accident. De Bobotează, se ia apă sfinţită, din care se bea să nu te lovească vreo boală. Nu ştiu cât e credinţă în ritualurile acestea şi cât e superstiţie. De multe ori, îmi pare însă că Dumnezeu a plecat din gesturile noastre zilnice, lăsându-ne să facem o gimnastică mecanică, lipsită de conţinut, pe care n-o înţelegem. Redevenim, astfel, primitivi, în fricile noastre atavice, în lipsa noastră de ruşine şi de compasiune, în egoismul şi însingurarea noastră. Oameni fără Dumnezeu.

Comentarii