Parohii și biserici din Suceava au primit ILEGAL subvenții de la stat (Corupție și fraudă)

Arhiepiscopia Sucevei despre subvenţiile acordate ilegal mănăstirilor: Cei care au greşit vor plăti

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor evită să comenteze situaţia privind acordarea ilegală de subvenţii agricole de către APIA pentru mănăstiri şi parohii din judeţul Suceava, spunând doar că aşteaptă soluţionarea anchetei, iar “cei care au greşit vor plăti”.

“Aşteptăm soluţionarea anchetei, iar cei care au greşit vor plăti”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX consilierul economic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Cătălin Axinte.

UPDATE: Anchetă în desfășurare, LiveTEXT pe mediafax.ro

Parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava au primit ilegal subvenţii agricole, în condiţiile în care acestea nu desfăşurau activităţi agricole sau zootehnice, în 2012 şi 2013 fiind aprobate peste 400 de dosare.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, într-un comunicat de presă, că miercuri au loc 13 percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Suceava şi Dâmboviţa, din care cinci sunt la sediile unor instituţii publice şi persoane juridice. Ancheta vizează fapte de corupţie care ar fi fost comise de funcţionari publici cu funcţii de conducere în plan local şi oameni de afaceri.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că în acest caz sunt vizate 20 de persoane, printre care directorul general al APIA Bucureşti, consilieri de la APIA, medici veterinari de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava, un avocat, un preot, poliţişti şi fermieri, ancheta vizând acordarea ilegală de subvenţii pentru exploataţii agricole şi asociaţii zootehnice.

Potrivit surselor citate, parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava au primit ilegal subvenţii, deşi acestea nu desfăşurau activităţi agricole sau zootehnice. Din documentele anchetatorilor rezultă că în anul 2012 au fost aprobate 193 de dosare, iar în 2013, alte 213 dosare de subvenţii pentru parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava.

Sursele citate au precizat că, din documentele anchetatorilor, rezultă că la nivelul APIA Suceava a fost constituit un grup infracţionat din care făceau parte funcţionari cu atribuţii de verificare şi aprobare a dosarelor de subvenţie, respectiv Nicoleta Cheler, Lya Chiriac şi Ionela Melania Blănariu, care ar fi admis la plată cereri de acordare a sprijinului financiar pe suprafaţă sau în domeniul zootehnic unor persoane fizice şi juridice care nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate.

Potrivit surselor citate, au fost solicitate şi acordate în 2013 subvenţii cu încălcarea legii şi s-au obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al comunităţilor europene în 246 de dosare de acordare a sprijinului financiar în cazul unor exploataţii agricole şi asociaţii zootehnice.

Anchetatorii arată că pentru obţinerea ilegală de subvenţii în domeniul zootehnic, medici veterinari din cadrul DSVSA Suceava, printre care şi Lucian Ciobanu, în complicitate cu doctori veterinari concesionari, printre care Neculai Toma, au înfiinţat exploataţii fictive de creştere a animalelor pe numele unor fermieri, le-au înregistrat în registrul naţional al exploataţiilor şi în baza naţională de date ANSVSA în vederea obţinerii pe nedrept de la APIA Suceava a primelor ce se acordă producătorilor agricoli în cadrul plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, conform ordonanţei de urgenţă a Guvernului 125/2006, ordinul MADR 920/2013.

Sursele citate au precizat că din documentele anchetatorilor mai rezultă că pentru îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, medicii veterinari suspectaţi în acest caz au modificat în baza naţională de date a ANSVSA – SNIIA data înfiinţării exploataţiilor sau a mişcărilor de animale, “în unele cazuri fiind utilizate exploataţii vituale”.

Angajaţii APIA Suceava sunt suspectaţi că au acceptat ca cererile de acordare a subvenţiei să fie depuse şi semnate în locul fermierilor de doctorii veterinari, nu au solicitat ca la dosar să fie ataşate documentele prevăzute de normele APIA, nu au verificat îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate şi nu au efectuat verificarea corectă a dosarelor conform obligaţiilor legale ce le revin, pentru a constata că titularii acestor exploataţii nu îndeplinesc condiţiile de eligibilitate, fapt ce ar fi condus la neacceptarea cererilor şi neacordarea subvenţiilor solicitate.

Sursele citate au precizat că activitatea infracţională a medicilor veterinari concesionari a fost protejată de conducerea DSVSA Suceava, care nu a luat măsuri de verificare şi control a numeroaslor sesizări formulate şi depuse în 2013 la această instituţie. În astfel de împrejurări au fost depuse 239 de cereri de subvenţii în domeniul zootehnic.

Ancheta în acest caz este coordonată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava, persoanele suspectate urmând să fie audiate de aceştia.

Post Your Thoughts