MEGASTORY: IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului moștenește un hotel de lux făcut din banii bisericii.

Hotel cu turle. Asta și-a făcut Macedon Petrescu, zis Teodosie. O minune pe care doar Dumnezeu o poate explica. La inaugurarea templului cu jacuzzi și spa a fost comandată șampanie. Pe etichetele sticlelor a fost lipită icoana Adormirii Maicii Domnului.

Cum a ajuns un călugăr care a jurat smerenie să-și ridice templul în curtea părintească și să concureze nișa turismului, iată o minune pe care doar bunul Dumnezeu o poate explica.

Povestea a început în urmă cu 12 ani, când Preasfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a moştenit de la părinţii săi aproape un hectar de teren în Dorna Arini, judeţul Suceava. Cum călugării şi înalţii ierarhi au depus aşa-numitul jurământ de sărăcie şi nu au voie să deţină averi personale, Teodosie a donat terenul bisericii şi a decis să construiască pe el o mănăstire. Lăcaşul a înghiţit şi terenurile din jur, ajungând să măsoare 20 de hectare.

Apoi a fost ridicat aici, în timp record, un hotel de lux. Când totul a fost gata, o enigmatică stareţă, care nu mai e de găsit, i-a cedat lui Teodosie hotelul, două case şi 19 hectare de teren, după care a dispărut. Aşa au rămas măicuţele cu biserica, chiliile şi clopotniţa, iar Petrescu, alias Teodosie, cu singurul imobil profitabil, hotelul.

Valoarea investiţiei sare de patru milioane de euro. Imobilul care adăposteşte chiliile are cinci etaje, construite în stil cabană. În mijlocul curţii tronează o fântână arteziană. Lipsa de gust a constructorului reiese şi din asocierea materialelor folosite: lemn, piatra, marmură şi ferestre de termopan. În apartamentele hotelului sunt amenajatae duşuri cu hidromasaj, ce fac viaţa monahală mult mai relaxantă.

Probleme au fost şi la montarea gardului mănăstirii. Acoperişul, înalt de 50 de metri, montat deasupra porţii, n-a putut fi fixat decât cu ajutorul unui elicopter. Portretele înalţilor prelaţi, Teoctist, Pimen şi, evident, Teodosie, sunt pictate în mărime naturală. La inaugurarea templului cu jacuzzi şi spa a fost comandată şampanie. Pe etichetele sticlelor a fost lipită icoana Adormirii Maicii Domnului. O blasfemie!, ar spune, închinându-se, orice credincios de rând.

Cu ce bani s-au făcut investiţiile de la Dorna Arini ne-a spus cel care a supravegheat lucrările, fostul protopop Marius Mustaţă: “Banii au plecat din Arhiepiscopia Tomisului. Sume foarte mari de bani, materiale, muncitori… Donaţii care se primeau al Arhiepiscopia Tomisului luau drumul Sucevei, în speţă ajungeau la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului. Printr-o plângere am sesizat şi Direcţia Naţională Anticorupţie. La acea vreme, Arhiepiscopia Tomisului avea o datorie la stat de 500 de mii de euro”.

 

Oferta Complex & Spa Dorna-Anini

Locatie: Romania, Vatra Dornei
Durata: Craciun 2013
Cazare: Hotel 3*
Masa: Conform oferta
Transport: nu se ofera
Pret: De la 650,00 LEI (pe persoana / sejur)

Facilitati: Complex & Spa Dorna Arini are urmatoarele facilitati: receptie, restaurant, centru SPA & Wellness, sauna, jacuzzi, masaj, biliard, darts, tenis de masa, centru inchiriere biciclete, internet, parcare

Dotari camere: Complex & Spa Dorna Arini ofera cazare in camere dotate cu baie proprie, acces la internet wireless, cablu TV, LCD, mobilier nou din lemn masiv, frigider-minibar, incalzire centrala

Servicii incluse: Cazare 4, 5 sau 6 nopti cu demipensiune
Cina de Ajun cu colindători, brad împodobit, daruri, meniu special (24 dec)
Cina festiva de Craciun cu meniu specific, muzica buna, karaoke, dans, alte surprize(25 decembrie).
Cina – bufet cu bucate alese in a doua si a treia zi de Craciun (26 ,27decembrie)
Cina-bufet pentru zilele de 28/29 sau 22/23 dec.,in functie de varianta de pachet pentru care s-a optat
Proceduri gratuite (1 masaj de relaxare şi o sauna /pers/sejur).

Servicii excluse:
Pranz bufet in restaurantul complexului (40 lei/pers);
Proceduri de relaxare in baza de tratament;
Tenis de masă, rummy, sah, table, cărţi de joc.
Plimbari cu sania trasa de cai pe trasee din zona Complexului.
Participarea la slujbele religioase din zilele de Craciun la biserica Mănăstirii Acoperamantul Maicii Domnului de langa Complex.

COMPLEX & SPA DORNA ARINI 3*

Complex & Spa Dorna Arini este localizat langa Manastirea Acoperamantul Maicii Domnului din Gheorghiteni la 5 km de Vatra Dornei. Dorna Arini este o locatie linistita, imprejurimile oferindu-ti o priveliste placuta, relaxanta. Aerul, puternic ozonat datorita padurilor din apropiere, iti va reincarca bateriile. Situat pe drumul ce duce spre masivul Calimani (rezervatie naturala), intr-un decor mirific de brazi si arini, unde raul Bistrita se unduiește generos, complexul ofera 40 camere elegante si spatioase, ce garanteaza o sedere placuta atat pentru recuperare si relaxare, cat si pentru afaceri.
Ca si modalitati de petrecere a timpului liber, iti propunem:
– in interior: proiectie filme, sala de jocuri (sah, table, biliard ,darts, tenis de masa); la cerere: foc de tabara, taraf, echipamente tehnice (lumini, sonorizari, DJ, KARAOKE), decoratiuni sala, artificii
– in exterior: River Rafting, Plimbare cu barca pe Bistrita, Paintball, Inchiriere biciclete, Tiroliana, echitatie, plimbari in zona, pentru a te bucura de aerul curat; putem organiza vizite la obiective turistice din zona, pe trasee stabilite in acord cu dorintele tale, deplasari la Manastiri: in apropiere se afla Manastirea Voronet, Manastirea Agapia, Manastirea Varatec, Manastirea Moldovita, Manastirea Sucevita, Casa Memoriala “Ion Creanga”; Pe timp de iarna: in apropiere se afla partie de sanie si schi (prevazute cu anstalatii pe cablu si telescaun), ai de ales intre: plimbari cu sania trasa de cai cu zurgalai, colinde, uraturi traditionale, datini de Craciun si Revelion, alte evenimente unice specifice zonei bogate in traditii bucovinene – o incantare si o mare curiozitate pentru turisti.
BAZA DE TRATAMENT SI RELAXARE
Factorii de cura sunt reprezentati de ape minerale carbogazoase, feruginoase, slab bicarbonatate, sodice, calcice, magneziene, hipotone, namol de turba. De asemenea, statiunea este un punct important de plecare in excursii in muntii Calimani, Ousoru, Giumalau, Pietrosu Bistritei.
Dotarile Bazei de Tratament si Relaxare sunt din cele mai moderne: hidroterapia in ozon , diatermia, dar si aparatura noua completa din gama BTL pentru proceduri de fizioterapie, electroterapie, ultrasunete, magnetodiaflux, unde scurte, galvanoterapie.
SERVICII:
• Reabilitare fizica kinetoterapie-gimnastica medicala-masoterapie
• Recuperare Balneo-Fizio-Terapie, Jacuzzi si Sauna uscata si umeda
• Relaxare Incarcare Energetica-Detoxifiere intr-o atmosfera plina de spiritualitate.
In baza de tratament isi desfasoara activitatea un medic specialist Balneo-fizioterapie si tratament recuperator, dar si 10 asistenti medicali, maseori, asistent balneofizioterapie. Aici se asigura si toata gama de tratamente medicale cum ar fi: EKG, injectii IM, IV, perfuzii, pansamente, etc.

MEGASTORY-Hotel-cu-turle-IPS-Teodosie-15

Hotel Spa Dorna Arini – Vatra Dornei

Amplasat în zona Mănăstirii Acoperământul Maicii Domnului din Dorna Arini, Hotel Spa Dorna Arini oferă un centru spa şi de sănătate cu vedere spre râul Bistriţa. Este înconjurat de păduri dese.

Complex & Spa Dorna Arini oferă camere cu podele de lemn şi mobilier din lemn masiv. Fiecare cameră are un televizor cu ecran plat şi un balcon cu vedere spre natura înconjurătoare.

Centrul de spa Dorna Arini oferă tratamente de sănătate, inclusiv hidroterapie, masaje terapeutice şi băi de plante. Există, de asemenea, o baie jacuzzi disponibilă pentru utilizare.

Complexul Spa are propriul restaurant care oferă o gamă largă de mâncăruri tradiţionale, româneşti şi opţiuni organice. Acolo este servit şi un mic dejun tip bufet zilnic.

Hotelul oferă un serviciu de transfer şi închiriere de biciclete. Există, de asemenea, echipamente de închiriat pentru schi şi canotaj. Pentru divertismentul oaspeţilor, sala de jocuri este prevăzută cu biliard şi tenis de masă. Vatra Dornei este situată la 5 km de hotel, care oferă parcare privată gratuită.

Iesirea lui Teodosie de la Parchet, ca o scena din filmele cu mafioti

Inalta fata bisericeasca, Arhiepiscopul Tomisului s-a ferit joi seara de camerele de luat vederi ca de necuratul si a disparut inconjurat de garzile de corp intr-o masina cu multi cai putere. Alte doua l-au escortat.

Ierarhul Arhiepiscopiei Tomisului a fost convins cu greu de procurori sa dea o declaratie. Abia a treia incercare a anchetatorilor a fost incununata de succes. Asta dupa ce Teodosie s-a prelevat de lipsa unei dezlegari din partea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane si sub amenintarea emiterii unui mandat de aducere.
Audierea prelatului si a altor doua persoane suspectate de coruptie s-a finalizat joi in jurul orei 19:00. Mai bine de o ora si jumatate, Teodosie s-a ascuns pe holurile Parchetului in speranta ca jurnalistii vor pleca acasa.
Nu a fost sa fie asa, iar gorilele sale au incercat in zadar sa puna in aplicare o diversiune cu mai multe limuzine de lux. Pana la urma, prelatul a iesit printre jurnalisti, insa ceea ce s-a petrecut nu are nimic de-a face cu smerenia.
Nici macar atitudinea garzilor de corp agresive care putin a lipsit sa faca accidente de circulatie pe stradutele din spatele cladirii ministerului public.
Oficialii Patriarhiei au refuzat sa comenteze atat ancheta ce-l priveste pe Teodosie, spunand ca asteapta finalul ei pentru o eventuala decizie impotriva membrului de vaza al Sinodului, dar nu au comentat nici incidentele de la finalul audierilor.
Prelatul este suspectat de luare de mita si fals intelectual, dupa ce ar fi fost filmat cu o camera ascunsa de un jurnalist. Ziaristul incerca sa se inscrie ilegal la Facultatea de Teologie din Constanta, unde Teodosie este decan.

Post Your Thoughts